Azi m-am oprit din nou, in drum catre stupina, la o mica salcie(zalog) ce creste pe marginea drumului catre stupina si care de fiecare data imi atrage privirea. Atat de tare mi-a atras privirea incat am plantat si in stupina cativa puieti de la el, inca de acum doi ani.
Azi am avut satisfactia sa il gasesc inflorit, plin de albine, bondari, fluturi si alti polenizatori.
L-am invitat la un shotting si a acceptat cu placere, dupa care mi-am reluat drumul. Pana la urmatoarea padure din care am mai plecat cu cateva flori de perimavara carora sa le mut resedinta in stupina mea
Am mai scris, aici sau prin alte parti, despre familia de albine de sub podul peste raul Arges, din apropierea stupinei mele, pe care o monitorizez din anul 2011.
In aceasta primavara, mai precis pe data 12 martie am avut placuta surpriza sa constat ca albinele respective sunt bine merci. Ma rog, nu stiu cat de bine le este, dar cert este ca au supravietuit si acestei ierni si implinesc iata, trei sezoane de cand salasluiesc in locul respectiv.
Obisnuiti sa credem ca, noi oamenii, suntem buricul pamantului si ca niciun fir de praf nu s-ar misca fara voia noastra, am intalnit de multe ori printre apicultori afirmatia ca in natura o colonie de albine nu ar mai putea supravietui fara ajutorul nostru. Cauza principala ar fi, spun multi apicultori, acarianul varroa care in 3 ani ar avea o dezvoltare a coloniei proprii de indivizi care ar duce la distrugerea coloniei de albine. Personal am luat de buna aceasta afirmatie, considerand-o logica, desi mai aveam unele indoieli ca acarianul si-ar distruge in totalitate sursa de hrana pe care o paraziteaza.
Pe de alta parte aceasta colonie se incapataneaza sa supravietuiasca in conditii improprii, in conditii atat de dure incat iti este greu sa crezi ca ar face-o pentru mai mult de un sezon.
Colonia de albine este stabilita intr-o teava metalica, piciorul unui pod suspendat peste rau. Podul fiind suspendat, teava respectiva este supusa zilnic unor vibratii destul de puternice. Chiar daca nu este un trafic foarte intens, peste podul respectiv tot trec zilnic minim 50 de vehicule(masini, carute, etc)
Pe langa acestea, la o inaltime de cca. 6 metri chiar deasupra raului, umiditatea este ridicata tot timpul anului.
Sa recapitulam: Izolatie improprie(metal), vibratii, umezeala, lipsa tratamente antivarroa.
Ei bine, intelegeti atunci de ce ma visez uneori cu un flex in mana ca incerc sa ajung la regina acestui mic imperiu al rezistentei, pentru a-i reproduce trasaturile in stupina proprie?
Trezit din vise insa, ma multumesc sa observ cu admiratie aceste albine si sa ma intreb uneori daca ar mai supravietui si odata intrate pe mana omului.
Update: Albinele nu au mai trecut de iarna 2016-2017. La desprimavarare nu le-am mai vazut zburand si mai tarziu rezerverele au cazut victima furtisagului. Update 2: In vara 2017 “stupul” s-a repopulat, un alt roi a luat locul celor vechi. Ramane de urmarit cat vor rezista si acestea. Deocamdata in 2018 sunt inca acolo.
Anul acesta nu am pornit prea bine. As zice ca am pornit cam cu o jumatate de picior stang, asa… Asta ca sa imi patrez tonul optimist dar, in comparatie cu anul trecut, as putea spune direct ca e un dezastru. In privinta polenului, nu va panicati…
Cea mai timpurie sursa de polen, la mine, este arinul negru(Alnus Glutinosa) care infloreste in prima parte a lunii martie. De obicei. Daca in primavara anului trecut, de 08 martie-ziua celor care ne fac viata fericita, albinele mele aduceau “in disperare” polen de la arin negru, anul acesta de-abia pe la 15 martie au inceput sa apara firave urme de polen in cosuletele lor.
Curios sa vad in ce stadiu este padurea, am pornit la plimbare cu camera in mana. Am constatat ca polenul de la arinul negru nu mai trebuie luat in calcul anul acesta. Este compromis de valul de frig care a urmat perioadei de vreme calda in care amentii de la arin s-au dezvoltat prea mult. Valul de frig, pur si simplu a ars amentii care la momentul acesta sunt uscati si se sfaramiteaza in mana. Foarte greu am identificat cativa copaci care inca mai ofera polen.
Colac peste pupaza, nici turte proteice nu am mai pus in aceasta primavara. As putea gasi motive ca am considerat ca au rezerva suficienta de pastura(am facut in toamna hranire proteica cu polen proaspat congelat) sau ca nu am mai vazut rostul din moment ce polenul urma sa apara din natura, odata cu incalzirea vremii. Adevarul este insa, ca cel mai probabil nu am facut-o de lene…
Am apucat doar sa fac o hranire cu pulbere de polen timp de cateva zile, in care au carat disperat din capacele cu polen puse in stupina, apoi au incetat brusc, odata cu aparitia celui din natura.
Acum vad ca aduc totusi ceva polen, incomparabil insa cu anul trecut. Nici macar nu stiu de la ce, pentru ca padurea este lipsita in totalitate de florile de primavara specifice, viorele, brebenei, turcaleti(Erythronium dens-canis)
Va trebui sa iau din nou zona la picior, sa imi dau seama de unde provine polenul care ma salveaza si anul acesta.
Anul trecut scriam despre furtul de stupi, care creste puternic in ultimii ani. Cresterea numarului de stupi, dupa parerea mea, este datorata impactuui fondurilor europene asupra cererii, pentru ca imi e greu sa cred ca i-ar fura cineva dornic de munca.
Intre timp, a si fost neutralizata o grupare de hoti, specializata in furturi de stupi, pe teritoriul judetelor Alba si Hunedoara.
Asa ca, sunt oarecum obisnuit cu ideea ca la noi se fura si stupii.
Am fost surprins insa sa aflu ca nu numai la noi se fura stupi, ci si in state in care ne-am gandi mai putin. State in care totul pare roz si corect. Statele Unite adica…
Nu sunt adeptul ideii ca “la noi e mai rau”, ca noi am fi mai “cu ciunga-n par” insa chiar nu m-am gandit pana acum ca si prin alte locuri se fura stupi.
Ba, parca la noi e chiar mai bine ca la altii, pentru ca nu am auzit pana acum de un furt de asemenea dimensiune(dealtfel nici nu ar avea de unde sa ii fure 🙂 )
Din California, din Lost Hills in apropiere de autostrada 46, dintr-o livada de migdali, apicultorului Andy Strehlow i-au fost furati 248 de stupi.
Si la ei exista o mare cerere de stupi de albine, datorata pierderilor foarte mari de albine, si de aici pana la furt nu a mai fost decat un pas.
De remarcat ca asociatia California Bee Breeders Association, sub impactul furturilor din ultimul timp(deci nu este un caz singular) a oferit o recompensa de 5.000 de dolari pentru informatii care duc la prinderea unui hot de stupi, iar The California State Beekeepers Association ofera o recompensa si mai mare, de 10.000 de dolari.
Nu stiu daca am mai scris pe aici, prin padurile din zona stupinei nu cresc flori de primavara, ceea ce im i provoaca un disconfort teribil 🙂
Pentru ca tot planuiam asta demult, azi am plecat la o plimbare prin padurile din jurul Bucurestilor, impreuna cu doi prieteni apicultori, in cautare de flori de primavara.
“Chititi” pe ghiocei, nu am avut noroc cu ei insa ne-am intors cu “tolba plina” de viorele(Scilla bifolia) si brebenei(Corydalis) care acum asteapta sa fie transplantate la stupina.
Intentinez sa plantez atat in stupina cat si prin padurea din jur, in speranta ca poate peste ani, se vor inmulti. Sper sa o fac curand.
Cornul era si el aproape inflorit, iar sub patura deasa de frunze multimea de flori astepata cateva zile insorite pentru a se napusti spre lumina.
Update: Alarma falsa. Cum a venit asa a trecut apa, fara sa produca stricaciuni.
Citez, in titlu, din “clasicii ultimilor ani” pentru ca tocmai am primit vestea de la stupina, m-a sunat vecina, ca am trei stupi care mai au putin si sunt luati de apa.
Prin stupina mea trece o mica valcea prin care sunt preluate apele de pe camp si se scurg catre rau. Chiar daca am facut un sant de drenaj, cand apa este prea multa apar probleme.
Dupaamiaza fug catre stupina sa vad despre ce-i vorba si sa rezolv aceasta problema. Cum pentru mutat stupii e cam tarziu, cred ca ii voi mai ridica cu 30 cm.
