Pentru ca “afara ploua” si pentru ca in aceasta saptamana in scolile din tara se desfasoara acel program numit “Scoala altfel – Sa stii mai multe, sa fii mai bun!“, am mers la intalnirea cu copiii de la scoala, colegi ai fiului meu, in care le-am prezentat cateva lucruri despre albine si despre importanta lor in natura.
Pe langa faptul ca albinele fac miere si polen, si mai ales mai fac si intepeturi dureroase, lucruri pe care se pare ca deja le stiau, copii au mai aflat si alte lucruri mai putin stiute si mai ales despre importanta covarsitoare pe care acestea le au in natura prin polenizare.

Le-am prezentat copiilor organizarea unui stup, tipurile de albine cu rolul lor in interiorul stupului, cum isi organizeaza munca, cum culeg nectarul din care fac miere, polenul si propolisul, etc.
Le-am explicat mai ales despre procesul de polenizare, atat de important, cu toate ca poate fi dificil sa explici unor copii de clasa a treia cum e cu “fecundarea”, de ce polenul de pe anterele florile trebuie sa ajunga la pistil, fara a da vina pe “barza”. Acum imi dau seama ca poate era bine sa explic ca albina e pentru plante ceea ce barza e pentru copii 🙂

Copii au degustat miere si polen, au aflat despre propolis, au pipait fagurii de ceara si au admirat albinele.
Placerea degustarii a fost depasita chiar de placerea de a imbraca un costum apicol si de a face poze astfel echipati(si sunt foarte multe poze si minunate, insa fara acordul parintilor nu le pot publica), spre aducere aminte peste ani, cand poate, cine stie… unul din acesti copii, sau chiar mai multi, vor deveni apicultori pasionati.

Au facut deasemenea cunostinta cu instrumentele apicole de care apicultorul se ajuta in stupina, si chiar au descoperit ca “afumatorul miroase a fum” 🙂 , unul din pusti blocandu-ma cu intrebarea “dar de ce miroase a fum?”
Au descoperit cum arata o perie apicola, o furculita apicola, un cutit de descapacit, un zagrinitor si un pinten, o dalta apicola, etc.

Din pacate, timpul a fost prea scurt si desi, surprinzator pentru mine, copii au rezistat o ora si jumatate si inca nu erau plictisiti, a trebuit sa incheiem pentru ca deja rapisem din timpul alocat altei activitati; pictura pe tricouri. Sper ca multi dintre ei vor alege sa picteze o albina.

Am mers apoi la o alta clasa, desi nu era programat, unde am facut o prezentare mult mai scurta, fara proiectarea ppt si pe repede inainte. Am conluzionat ca e nevoie de timp pentru asta si copii sunt dispusi sa ti-l acorde, pentru ca sunt efectiv captivati de aceste insecte si chiar isi doresc sa afle si alte lucruri in afara faptului ca “albinele inteapa”

La plecare m-am strecurat cu greu pe holurile scolii, inconjurat de alti copii, care la vederea albinelor isi manifestau zgomotosi incantarea, ici colo doar cate o intrebare timida: “dar sigur nu iese niciuna”. I-am asigurat insa ca acest lucru nu se poate intampla si tocmai din aceasta cauza am si ancorat bine stupul de prezentare cu o chinga “serioasa”, tocmai pentru a da vizibil siguranta ca nu se va desface nicicum.

In final si eu m-am ales cu satisfactia companiei unor copii minunati si a “Doamnei invatatoare” care le indruma pasii odata intrati pe portile scolii si mi-am intarit convingerea ca avem copii extraordinari, pe care ii putem indruma astfel incat sa devina adevarati oameni cu respect pentru natura si pentru pamantul care ne gazduieste temporar. Tine doar de noi sa reusim asta, ei sunt cu siguranta receptivi.

In afara interesului foarte mare pe care copii l-au manifestat, am descoperit si faptul ca, totusi, copii sunt pe cat de minunati pe atat de hazlii. Iata cateva raspunsuri ale lor, menite sa iti descreteasca fruntea, in cazul in care esti cumva suparat cand citesti aceste randuri:

Q: Ce este trantorul?
A: Seful!

Q: Cum se numeste cel care ingrijeste albinele?
A: Albinist

Q: Cum se mai numeste regina albinelor?
A: Viespe!
(In final copii au aflat raspunsurile corecte)