Seminar apicol “Exploatatia apicola de mari dimensiuni”

Saptamana aceasta, de luni 18.02 – pana vineri 22.02, particip la un seminar apicol sustinut de Massimo Carpinteri, presedinte de onoare al asociatiei italiene “Associazione Produttori Miele Piemonte – AsProMiele” cu titlul “Exploatatia apicola de mari dimensiuni”

DSCF3759
(Foto: arhiva personala | Massimo Carpinteri)

Seminarul, organizat de Eurohonig cu sprijinul Teclem Prod SRL se anunta a fi interesant avand in vedere atat subiectele seminarului cat si prima impresie pe care mi-am facut-o la prima sedinta de azi.

Timp de 5 ore in fiecare din cele 5 zile vor fi abordate subiectele de mai jos:

1. Evolutii in apicultura moderna; trecerea de la activitatea adiacenta fermei agricole la intreprinderea apicola moderna.
2. Sisteme de mecanizare specifice pastoralului-conditie obligatorie pentru trecere la marea exploatatie apicola.
3. Modernizarea si mecanizarea laboratorului de extractie.
4. Metode de combatere a principalelor boli ale albinelor in Italia.
5. Selectia genetica a reginelor ca strategie de control in patologia albinelor.
6. Productia de roiuri artificiale si roiuri la pachet.
7. Standardele de calitate ale mierii in Uniunea Europeana.
8. Tehnologia de producere a polenului si a laptisorului de matca in Italia.

Voi incerca sa prezint si aici, in cateva cuvinte, subiectele din fiecare zi si lucrurile care imi vor parea a fi mai interesante.

Massimo Carpinteri, Organic Beekeeper
(Foto: Flickr – ByQueenofTheSun | Massimo Carpinteri)

Terra. Lumea oamenilor absurzi

Am dat azi, din intamplare, via zf.ro de un video de exceptie creat de japonezul Isao Hashimoto, care fixeaza pe harta lumii toate testele|exploziile nucleare de-a lungul timpului, din 1945 pana in 1998. In total 2053 de explozii nucleare. Privind harta respectiva nu poti sa nu te intrebi, “cat ne mai rabzi, pamantule?!

Nu strica sa meditam, in fiecare zi, in fiecare ora, minut sau secunda, ce lume lasam copiilor nostri?

Targ Apicol, Pleven Bulgaria

DSCF3448
(Foto: arhiva personala | Mania Tower/City Center Pleven Bulgaria)

Sambata 09 februarie, dis de dimineata am dat cheie la masina si am purces catre depozitul Petrom din Jilava, de unde urma sa ma ia o masina catre Pleven. Am ajuns ceva mai devreme, asa ca a trebuit sa mai astept 15-20 de minute pana sa apara masina. Odata aparuta, oprirea scurta, imbarcarea si la drum!

Dupa o oprire scurta in vama la Giurgiu, de unde au mai urcat 2 apicultori din Braila, la ora 08:20 eram in Bulgaria.

Undeva in jur de ora 11:00 am ajuns in “City Center Pleven” 8, Ivan Mindilikov sq. Pleven 5800, locul de desfasurare al expozitiei apicole – XI International Exhibition-contracting “Apiculture – Pleven 2013”

Sub impactul primei impresii, odata pasind in interior, am ramas neplacut surprins de inghesuiala pe care am gasit-o. Desi spatiile de expunere destul de generoase, holurile cladirii s-au dovedit neputincioase in preluarea traficului. Bulgari laolalta cu romani se inghesuiau care mai de care sa ajunga in apropierea standurilor, de parca expozantii ar fi fugit undeva. La un moment dat am spart gasca si am plecat fiecare, separat sau in grupuri mai mici, sa ne clatim ochii.

Produse de tot felul, oameni de tot felul cam peste tot, la celelalte expozitii pe care le mai vizitasem. Nu mai intru prea mult in detalii, va pun link catre pozele pe care le-am descarcat fara a le mai selectiona si vedeti acolo cam despre ce-i vorba. Am incercat sa prind cam tot ce se putea gasi, nu intotdeauna cu preturile afisate.

Am remarcat prezenta multor tineri, parca mai multi ca la noi.

Un alt lucru, foarte multi romani prezenti. In afara a doua grupuri cu oameni pe care ii cunosteam si cu care m-am salutat, din cand in cand auzeam vorbind romaneste in jurul meu. E o senzatie ciudata cand, pe meleaguri straine auzi vorbind limba ta, indiferent cat de putin poposesti pe acolo. Te bucura si te face sa te simti prietenul lor, al vorbitorilor graiului tau, chiar daca nu-i cunosti personal.

Dupa cateva ore de vizitare a expozitiei, o parte dintre noi am mers sa mancam ceva. Bineinteles ca Piza ne-a prezentat cea mai mare incredere, doar ca nu stiam ca bulgaru’ are nevoie de 40 de minute sa coaca o piza. Ce rau mi-a parut ca nu vorbesc bulgara…

Apoi o scurta plimbare prin oras, la intoarcere catre masina, cateva poze si imbarcarea pentru drumul catre casa.

DSCF3592
(Foto: arhiva personala | Pleven Bulgaria, 09 februarie 2013)

La intoarcere, cu limbile ceva mai dezlegate ca de dimineata(nu neaparat de la berea bulgareasca 🙂 ) colegii de calatorie, majoritatea oameni cu state vechi in apicultura, mi-au permis sa ii cunosc mai bine si sa ii gasesc deosebiti, asa cum sunt majoritatea apicultorilor pe care i-am cunoscut in scurta perioada de cand am descoperit apicultura. Oameni cu care mi-ar face placere, oricand, sa ma reintalnesc.

Dupa desele opriri si o mica “ratacire” a soferului, pe la 21:00 eram deja in Jilava de unde mi-am recuperat masina si apoi, ajuns acasa, am trecut la recuperare. Deja aveam restante vreo doua nopti de somn.

Va las mai jos un link catre poze. Daca aveti ceva de intrebat sau comentat, faceti-o cu incredere. Nimic nu ma bucura mai mult decat comentariile voastre. De fapt, doar acestea imi confirma ca nu vorbesc singur, ca nu bat campii in zadar pe aici… 🙂

Acceseaza linkul: Colectie de imagini, Expozitie apicola Pleven Bulgaria 2013(International Exhibition-contracting “Apiculture – Pleven 2013”)

Discutii intre apicultori si reprezentanti ai guvernului

mybees_0805
(Foto: arhiva personala | Shooting in Stupina Dambovita, cu titlul: Fiti de aceeasi parte!)

Luni, 11 februarie 2013, in sala de sedinta a federatiei AGROSTAR din strada Valter Maracineanu, nr1-3, la etajul 4, va avea loc o intalnire intre apicultori si reprezentanti ai guvernului.

Intalnirea, organizata de Sindicatul Apicol National – S.A.N. prin efortul Dlui Sorin Panait, presedinte al sindicatului, se vrea a fi o posibilitate oferita apicultorului roman pentru a-si exprima parerea legata de noua ordonanta care decide impozitarea veniturilor din agricultura, in speta apicultura, realizate de persoanee fizice si pentru a transmite un protest celor prezenti.

Precedenta intalnire, de pe 28 ianuarie din acelasi loc, mi-a lasat, prin numarul redus al participantilor, un gust amar in privinta lipsei de implicare a apicultorului roman, care stie sa-si puna poalele-n cap, lamentandu-se, insa exclusiv in caldura oferita de interiorul casei.

Pe de alta parte, am fost si miscat de prezenta unor oameni care teoretic ar fi avut o scuza pentru a sta la caldurica. De care insa nu au profitat. Asta ma face probabil sa fiu un optimist incurabil(principala mea trasatura de caracter) si sa sper ca de data asta, prezenta va fi semnificativa, preponderent cu sprijinul tinerilor, care nu? Au viata inainte.

Desi, la nivel personal nu sunt cu nimic afectat de impozitarea apiculturii, nu pot sa nu fiu prezent alaturi de colegii mei apicultori. O fac din solidaritate si mai ales, din respectul pe care il port unor oameni care inca mai spera sa poate misca lucrurile si care cred in cuvantul magic, actiune.

Oameni care stiu sa intinda mana sa ofere, nu sa primeasca.

Pentru oamenii acestia, voi fi luni prezent in sala respectiva. Eu, ingrijitorul acestui blog, Un profund iubitor al albinei, insa un ins neinsemnat, un graunte in fata universului. Un punct. Insa, cine poate rasturna pamantul, fara un punct? De sprijin?

Salopeta de lucru

E clar, vine cat de curand primavara. Constatarea asta am facut-o vineri, cand am facut o vizita la stupina. Deci… cat de curand incepe sezonul activ.

Apicultor pasionat
(Foto: arhiva personala | Shooting in Stupina Dambovita, sfarsit de ianuarie 2013)

Cu ocazia asta prezint, pentru hobbysti, o salopeta foarte comoda pe care o poti imbraca rapid peste haine. Este buna pentru cei ca mine, care nu au timp sau locul potrivit sa schimbe hainele de strada cu hainele de lucru, in cazul lucrarilor usoare. Tragi imediat salopeta peste haine si ai scapat.

Prezinta 2 fermoare in partea frontala, care se deschid complet, de sus pana jos. Eu am gasit-o in Bricostore. As fi preferat culoarea alb sau galben, insa e buna si verde.

Regina Soarelui

Cand ai timp, i-ati punga de popcorn, aseaza-te in fotoliu si urmareste acest documentar. Mi-ar place ca ulterior sa imi scrii ce parerea ai.

Azi-noapte, pe cand dormeam,
Am visat-greseala minunata!
Ca aveam un stup de albine
Aici in inima mea
Iar albinele de aur
Faceau faguri albi
Si miere dulce
din vechile mele esecuri