Update: Alarma falsa. Cum a venit asa a trecut apa, fara sa produca stricaciuni.
Citez, in titlu, din “clasicii ultimilor ani” pentru ca tocmai am primit vestea de la stupina, m-a sunat vecina, ca am trei stupi care mai au putin si sunt luati de apa.
Prin stupina mea trece o mica valcea prin care sunt preluate apele de pe camp si se scurg catre rau. Chiar daca am facut un sant de drenaj, cand apa este prea multa apar probleme.
Dupaamiaza fug catre stupina sa vad despre ce-i vorba si sa rezolv aceasta problema. Cum pentru mutat stupii e cam tarziu, cred ca ii voi mai ridica cu 30 cm.
Desi calendaristic primavara inca nu a sosit pe meleagurile noastre, evolutia vremii si prognoza pentru urmatoarea perioada ma indreptateste, cred eu, sa devansez putin si sa consider ca e momentul pentru a face primul control de primavara.
Ca atare azi, 12 februarie 2014, profitand de cele peste 17 grade celsius am procedat la primul cotrol de primavara in stupina.
Am stramtorat cuiburile, din fiecare stup scotand cate o rama, chiar 2 in cateva cazuri unde era necesar.
Fiecare stup, exceptandu-i pe cei in sistem multietajat, a primit cate un kilogram de miere, pregatita special pentru aceasta inca din toamna. In toamna, am pregatit miere poliflora in amestec cu protofil, care pastrata in peturi de 5 litri/7 kilograme, a cristalizat peste iarna.
Acum, feliata in portii a un kilogram a fost impartita fiecarui stup, fie ca avea nevoie de o hrana de siguranta, fie ca avea suficieta miere in rame, dar e timpul pentru o stimulare.
Daca evolutia vremii va cotinua ca si pana acum, sper ca spre sfarsitul lunii sa pot da si cate o turta proteica pe baza de polen si miere.
(foto: arhiva proprie | Resturi de albine in stup afectat de atacul soarecelui)
Scriam cu ceva timp in urma ca, la un control al iernarii, am gasit un stup in care s-a aciuat un soarece. Nepermitandu-mi timpul(adica vremea) de atunci sa umblu in el, am amanat pentru o zi mai calduroasa. Ei bine, azi am gasit-o si m-am invrednicit sa rezolv problema.
Apicultorii stiu ca, toamna tarziu cand albinele isi reduc activitatea, stupii trebuie protejati impotriva soarecilor, unii din principalii daunatori ai albinelor.
Cand albinele isi reduc activitatea, deci si urdinisul ramane neprotejat, soarecii incearca sa intre in stupii cu albine, un loc ideal in care sa isi petreaca sezonul de iarna. Nu este greu de inteles aceasta, avand in vedere ca intr-un stup cu albine beneficiaza de un loc calduros, hrana din belsug si liniste.
Pentru a evita acest lucru, apicultorii folosesc un dispozitiv numit “gratie antisoareci”, “gratie de urdinis”. Aceasta gratie ofera, pe langa protectia impotriva rozatorului, si posibilitatea de inchidere a accesului albinelor cu posibilitatea de aerisire.
Desi in anii trecuti am pus gratii la stupi, anul acesta am omis acest lucru. Am zis eu ca in scop “didactic”, sa vad daca totusi nu se poate si fara. Insa, daca ma gandesc bine, in sinele meu stiu ca am fost mai degraba indolent.
Statistic, lucrurile nu stau prea rau, din toata stupina neprotejata cu gratii, am avut probleme la un singur stup. Cand insa vezi ce se intampla cand un asemenea musafir nepoftit imparte stupul cu albinele tale, nu prea te mai multumesti cu statistica.
In stupul respectiv, dintr-o familie de productie frumoasa pregatita de iernat pe 7 rame, mai sunt acum 3 rame de albina. Puteau ramane chiar doua. Soarecele a produs un deranj enorm, a omorat albine, a distrus faguri cu hrana, a ros pana si in zona de puiet a cuibului.
Clar, de aici inainte, va trebui sa utilizez gratiile antisoareci.
Am ajuns si eu, intr-un final, la stupina pentru a face ceva cu zapada care ne-a fericit in ultimul timp. Nu am constatat probleme cauzate de viscol, asupra stupilor insa toate celelalte gauri pe unde a putut intra zapada, sunt pline… Podul casei, garajului, mazii, tot, tot, tot e plin de zapada.
Am facut doar alei de acces, nu am reusit sa curat zapada din fata stupilor. Va trebui ulterior sa imprastii niste paie pe care le-am oprit din toamna special pentru asta. Sper ca pana o fac sa nu vina o zi calduroasa in care sa iasa albinele la zbor si sa pierd din ele in zapada.
Din ce am observat nici pitigoii nu au mai facut anul acesta pagube, ca in anii trecuti.
Din pacate, am gasit un stup in care a intrat un soarece si a facut ceva deranj. Am ridicat folia si am scos 2 rame care ramasesera fara albina, insa a fost prea frig si nu am vrut sa aplific raul asa ca am hotarat sa astept o zi mai calduroasa pentru a rezolva problema. Sper sa o pot face cat mai curand.
Mergand la stupina si neavand foarte multa treaba la albine, deci avand timp disponibil, am dat o raita si prin jur, o scurta recunoastere in teren.
Am promis unui coleg apicultor ca ii trimit niste puieti de amorpha fruticosa, petru a-i planta in jurul stupinei sale si azi mi-am facut timp pentru acest lucru.
Colegul insa(sau poate eu) e purtator de ceva ghinion, pentru ca nu am apucat sa infig de cateva ori cazmaua ca s-a frant in doua. Vorbesc de o cazma din aceea rabatabila pe care o am de e vremea cand inca mai eram pescar si o folosem la cautarea “nadei naturale”… rame adica. Am reusit sa-i vin de hac.
Odata rup instrumentul de lucru am reusit sa gasesc cativa puieti mai mici si inradacinati mai la suprafata. Nu e ce mi-am dorit, sper insa sa ii fie utili colegului. Mai compensez cu niste seminte…
Am verificat si stadiul in care sunt copacii si am invitat la o sedinta foto un corn ale carei flori, de fapt ai carui boboci, stau sa plezneasca.
Mesajul e clar, primavara nu e foarte departe.
Doar sa nu ne faca baba iarna o surpriza neplacuta, ma cam astept, si sa-si scuture vreun cojoc mai aprig prin “femartie” asa… Prea cald pentru vremea asta…
Azi, pentru ca nu o mai facusem de mult timp, am dat o fuga la stupina. Cu albinele nu am consumat timp, doar am constatat ca iernarea este in regula prin verificarea subarului si am ridicat capacul la doi stupi, unde am avut impresia ca ar fi fost un consum mai mare. Ierneaza excelent, este concluzia, insa astept primavara sa vad daca e o concluzie corecta.
In rest am mai aranjat ceva treburi ramase in stand by de anul trecut.
Am transvazat(adica mutat de pe drojdii) si niste vin alb pe care din pacate nu am apucat sa-l gust. La culoare arata fain insa trebuie sa ajung acasa si odata masina parcata pot constata si restul.
Am gasit azi, pe un forum apicol, unele dintre cele mai hilare intrebari pe care mi-a fost dat in ultimii ani sa le intalnesc. In sinea mea sper sa fie o gluma si nu acesta sa fie nivelul apicultorului debutant.
Suna atat de aberant incat nu pot sa nu impartasesc cu voi, putinii dar dragi mie, cititori ai acestui blog.
Luati si va minunati:
Cati ani traieste un stup cu albine
« : Decembrie 09, 2013, 10:44:52 a.m. »
Buna ziua.
Am si ieu o intrebare pentru voi. Cati ani traieste un stup cu albine ?
Intreb pentru ca domnul de la care a cumparat stupi sefu meu a spus ca 5 sunt stupi tineri si 3 batrani.
Stiti sa spuneti la cati ani incep sa se inmulteasca si de cate ori se inmultesc ?
Ieczista si stupi sterpi care nu se imnultesc ?
Ce parere aveti? 🙂 Astept cu drag comentariile voastre.
Am pornit de la o dicutie fara sfarsit de pe Facebook, care se pare ca se intinde prea mult si fb nici nu e o facilitate unde poti explica foarte lejer. Asa ca o fac aici…
In postarea aceasta voi discuta despre 3 viespi pe care in ultimul timp romanii(in special apicultorii) le confunda si le amesteca de-a valma, in functie de ce si cum intelege fiecare din diverse filme care circula in spatiul liber al YouTube, sau in afara lui.
Gargaunul/Gaunul cum este cunoscut in tara noastra, in diverse regiuni, adica Viespea Europeana/European Hornet(Vespa Crabro) este confundata cu lupul albinelor. Nu este vorba de aceeasi viespe!
Gargaunul
Nume romanesc: Gargaun/Gaun/viespe europeana
Denumire stiintifica: Vespa Crabro
Isi face cuibul preponderent in paduri, de aceea este mai intalnit in stupinele din apropierea padurilor. Este carnivor, ataca albinele in fata urdiniselor, dar se hraneste de obicei cu cadavrele albinelor cazute in fata stupilor.
Este o viespe mult mai mare decat viespea comuna, masiva de cca. 20 mm(regina pana la 35 mm). Are un zbor greoi, zgomotos, cu un zumzet puternic(de la vibratiile aripilor in timpul zborului)
Nu sunt foarte agresive. Bineinteles exceptand situatiile in care isi simt direct amenintate cuibul sau sursa de hrana.
Avand zborul greoi poate fi doborat usor in timpul zborului(personal de multe ori foloseam cu succes dalta, cand aveam stupina la padure si erau prezenti foarte multi )
Poate fi usor prins in capcanele din peturi cu sirop si otet.
Lupul Albinelor
Nume romanesc: Lupul Albinelor
Denumire stiintifica: Philanthus triangulum(cel specializat in vanarea albinelor)
Larvele sale sunt carnivore insa adultii se hranesc cu nectar din flori(pe care il pot fura si de la albinele capturate)
Captureaza albinele pe care le inteapa, prinzandu-le din zbor astfel incat acestea la randul lor sa nu poata intepa, apoi le vor folosi pentru ca in corpul lor, al albinelor capturate, femela sa depuna oua. Larvele se vor hrani cu aceste albine.
cred ca inca mai este o specie protejata.
Pana aici nimic iesit din comun. O confuzie des intalnita si pe care, asa cum am scris anterior, si eu o faceam.
Insa, “cireasa de pe tort” este pusa de confuzia din acest amalgam(vespa crabro cu Philanthus triangulum) si viespea de mai jos:
Aceasta viespe, prin filmele de care youtube-ul este plin si care sunt share-uite fara discernamant din gura in gura(a se citi din tasta-n tasta) baga groaza in apicultorul localnic fara ca nici macar sa fi zburat vreodata pe meleagurile noastre. A fost semnalata in Rusia, Corea, Taiwan, China, Japonia, etc. Dar nu in Romania.
Aceasta, domnilor, este viespea pe care o tot vedem prin filme si ne “ingrozeste” ca ne poate distruge ea albinele noastre…
Viespea uriasa japoneza are o dimensiune dubla fata de gargaunele nostru, de peste 40 mm, se hraneste cu o gama variata de insecte inclusiv daunatori care o fac sa fie considerata benefica.
Bineinteles ca Viespea japoneza se hraneste si cu albine, daca poate. Si poate mai ales datorita stuparilor(japonezi de data asta)
Hai sa vedem de ce:
Pai lucrurile sunt simple. Albina melifera japoneza este adaptata la apararea acestui pradator insa spre comparatie cu albinele melifere europene nu prea da miere. Si cum apicultorul japonez doreste, ca si cel european, cat mai multa miere, aduce in japonia albine europene. Albine care nu sunt adaptate impotriva pradatorului respectiv. Si de aici probleme.
Ma intind prea tare cu scrisul si imi e teama sa nu va plictisesc asa ca incerc sa scurtez.
Asadar, Viespea giganta japoneza se hraneste (si)cu albine(doar toracele mai bogat in nutrienti, fara aripi, cap sau picioare) din care face o pasta cu care haneste larvele. Larvele la randul lor produc in schimb un lichid care consumat de lucratoare se comporta ca un “energizant” care le permite sa reziste la un efort urias. Pot de exemplu sa zboare 100 km pe zi, cu viteze de pana la 40 de kilometri pe ora.
Strategia:
Cand o viespe din asta japoneza identifica un stup, o posibila prada, marcheaza locul cu feromoni specifici care vor identifica astfel prada pentru ceilalti indivizi din grup. Cand stupul este atacat, un grup de 30 de viespi uriase japoneze poate distruge 30.000 de albine(europene) in 3 ore si un pic…
Apoi, viespile japoneze devasteaza stupul, pradand si carand catre colonia proprie albinele, larvele si mierea.
Albine Japoneza insa, albina nativa din japonia, si-a format in miile de ani de convieturie cu pradatorul, o strategie de aparare. Astfel albina japoneza are o rezistenta la temperatura cu 2-4 grade celsius mai mare decat viespea japoneza. Albina japoneza rezista pana la 48 – 50 de grade celsius in timp ce viepsea japoneza suporta doar temperaturi de 44-46 de grade. Si astfel albina pur si simplu prajeste pradatorul.
Cum face asta? Printr-o alta abilitate dezvoltata in lupta de mii de ani. Intinde viespii japoneze cercetase, cea care initial ar trebui sa marcheze sursa de hrana, o “capcana”.
Cand viepsea apare albinele se retrag in stup, incurajand viespe sa intre, apoi brusc un grup mare, de cca. 500 de albine formeaza o sfera in jurul viespii. Apoi, prin vibratiile specifice generatoare de energie termica, albinele urca temperatura din ghemul respectiv pana la 47 de grade celsius, nivel la care viespea nu mai rezista si este ucisa, albinele supravietuind gratie abilitatii de a suporta temperaturi mai mari.
De remarcat ca viepsea uriasa japoneza face si numeroase victime umane prin intepare, avand in vedere ca introduce o cantitate mare de venin odata cu intepatura.
Cam atat despre cele trei viespi. As vrea sa mai spun cateva lucruri despre o alta confuzie care a facut ceva valuri anul acesta, insa cu alta ocazie.
Astept si comentariile si adaugirile voastre pentru a face cat mai multa lumina in aceasta privinta.
Later Edit: Si nu… nici Scolia | megascolia maculata flavifrons nu are de-a face cu Viespea uriasa japoneza(sau cu varietatile sale) 🙂
Postarea de azi are ca subiect un “chirias” al stupilor mei, care mi-a atras atentia si pe care l-am descoperit si imortalizat in 2011 in stupina din Dambovita.
Este vorba de Pseudoscorpion/Chelifer Cancroides. Cunoscut la noi in tara cu numele de “Scorpionul fals” sau “Scorpia de hartie” care este un fel de paianjen cu o asemanare foarte mare cu un scorpion, de unde si numele. Totusi o arahnida, chiar daca una cu infatisare de scorpion.
Pana acum stiam ca prezenta scorpionului fals in stupina este utila, intrucat aceasta se hraneste cu ouale de molia cerii, un daunator al coloniei de albine, si cu oua de furnici, nici acestea de neglijat in apropierea stupilor(sau uneori chiar in stupi, am vazut cazuri).
M-am bucurat deci, la vremea respectiva, de prezenta sa in stupii mei. De atunci, sporadic, mi-a mai atras atentia de cateva ori, insa fara a ma mai apleca asupra evenimentului cu foarte mare curiozitate.
Curiozitatea imi este insa starnita, din nou, in aceste zile cand, pornind de la o postare pe stuparitul, am dat de un proiect deosebit de interesant. Un grup de oameni incearca sa foloseasca Pseudoscorpionul in lupta contra varroa destructor.
Majoritatea apicultorilor cunosc, ceea ce ar trebui sa cunoastem cu totii, ca incepand din anii 70 cand varroa a fost semnalat pentru prima data in Europa, si pana astazi, varroa destructor a devenit cel mai mare daunator, cel mai mare pericol pentru coloniile de albine, la nivel mondial.
Iata de ce, sa descoperi ca ar putea exista un aliat care, traind in simbioza in colonia de albine, ar putea ajuta la inlaturarea acestui flagel, nu e de ici de colo.
Va dati seama ce inseamna sa putem folosi aceasta “arma” in lupta contra varroa, care sa ne ajute sa renuntam la toate porcariile si chimicalele cu care sunt infestati stupii, deci toata mierea si produsele apicole? Porcarii si chimicale care pe langa faptul ca ne otravesc viata, pe deasupra nici nu ne scapa de acarieni ci mai degraba, cu timpul, ii face mai puternici si mai rezistenti?
Ar putea fi popularea coloniilor de albine cu pseudoscorpioni o alternativa? Ar putea fi benefica o fortare a acestei simbioze? Poate ca da.
Iata, in filmul de mai jos, cum scorpionul fals se hraneste “sugand” acarienii varroa cu care este izolat.
Exista parerea ca pseudoscorpionul ar fi trait inca din vechime in simbioza cu albina, simbioza indrerupta de apicultor, odata cu aparitia stupilor moderni si tratarea acestora cu substante chimice.
Sunt insa si voci care spun ca introducerea fortata a unui nou pradator, in colonia de albine, nu ar fi chiar cea mai fericita varianta.
Care varianta este cea corecta?
Doar timpul si experientele care vor urma ne vor da raspunsul candva. Singura convingere personala pe care o am este ca folosirea substantelor mai mult sau mai putin chimice, de multe ori fara discernamant, nu este nici pe departe varianta buna.
