Primavara, verificare.

Marti, pe 01 aprilie, am ajuns la stupina putin ingrijorat ca am amanat largirea cuiburilor la albine. Asta pentru ca tot aud, “am largit”, “am crescut x rame”…. Tot aveam impresia ca am ramas oarecum in urma, chiar daca la majoritatea am largit prin intoarcerea ramelor la 180 de grade.

Odata deschisi 4 stupi, de proba, am constatat ca mi-am luat prima pacaleala. Cu exceptia unuia care crescuse cativa fagurasi pe diafragma, nu se simteau prea “inghesuiti”. Reginele oua bine, intra polen, intra nectar, suntem in grafic.

Asa ca i-am lasat si m-am ocupat cu altele. Ceva pomi, ceva curatenie de primavara…

Prin Padure | Plante melifere

Viorele

Nu stiu daca am mai scris pe aici, prin padurile din zona stupinei nu cresc flori de primavara, ceea ce im i provoaca un disconfort teribil 🙂

Pentru ca tot planuiam asta demult, azi am plecat la o plimbare prin padurile din jurul Bucurestilor, impreuna cu doi prieteni apicultori, in cautare de flori de primavara.
“Chititi” pe ghiocei, nu am avut noroc cu ei insa ne-am intors cu “tolba plina” de viorele(Scilla bifolia) si brebenei(Corydalis) care acum asteapta sa fie transplantate la stupina.

Intentinez sa plantez atat in stupina cat si prin padurea din jur, in speranta ca poate peste ani, se vor inmulti. Sper sa o fac curand.

Cornul era si el aproape inflorit, iar sub patura deasa de frunze multimea de flori astepata cateva zile insorite pentru a se napusti spre lumina.

Prin padure | Corn

Prin padure

ciuperci

Afara ploua!

Update: Alarma falsa. Cum a venit asa a trecut apa, fara sa produca stricaciuni.

Citez, in titlu, din “clasicii ultimilor ani” pentru ca tocmai am primit vestea de la stupina, m-a sunat vecina, ca am trei stupi care mai au putin si sunt luati de apa.
Prin stupina mea trece o mica valcea prin care sunt preluate apele de pe camp si se scurg catre rau. Chiar daca am facut un sant de drenaj, cand apa este prea multa apar probleme.
Dupaamiaza fug catre stupina sa vad despre ce-i vorba si sa rezolv aceasta problema. Cum pentru mutat stupii e cam tarziu, cred ca ii voi mai ridica cu 30 cm.

Primul control de primavara, 2014

Desi calendaristic primavara inca nu a sosit pe meleagurile noastre, evolutia vremii si prognoza pentru urmatoarea perioada ma indreptateste, cred eu, sa devansez putin si sa consider ca e momentul pentru a face primul control de primavara.
Ca atare azi, 12 februarie 2014, profitand de cele peste 17 grade celsius am procedat la primul cotrol de primavara in stupina.

Temperatura 12 feb 2014

Am stramtorat cuiburile, din fiecare stup scotand cate o rama, chiar 2 in cateva cazuri unde era necesar.

Fiecare stup, exceptandu-i pe cei in sistem multietajat, a primit cate un kilogram de miere, pregatita special pentru aceasta inca din toamna. In toamna, am pregatit miere poliflora in amestec cu protofil, care pastrata in peturi de 5 litri/7 kilograme, a cristalizat peste iarna.
Acum, feliata in portii a un kilogram a fost impartita fiecarui stup, fie ca avea nevoie de o hrana de siguranta, fie ca avea suficieta miere in rame, dar e timpul pentru o stimulare.

Miere cristalizata

Daca evolutia vremii va cotinua ca si pana acum, sper ca spre sfarsitul lunii sa pot da si cate o turta proteica pe baza de polen si miere.

Vizita la stupina

Azi am facut o vizita la stupina. Am ajuns dupa pranz, tocmai la timp sa asist la un zbor slabut al albinelor. Termometrul de la umbra arata 10 grade iar cel dinspre sud, sub o streasina pe care bate soarele, 16 grade.

10022014

Dintr-o discutie cu un apicultor din zona, se pare ca ieri au avut zbor de curatire. Data trecuta nu am avut timp sa imprastii paie pe zapada din fata urdiniseleor si eram cam stresat sa pierd albina, in cazul zborului. Au cazut cateva prin zapada, insa nu foarte multe. La un singur stup am observat ceva mai multe cazute in zapada, in jur de 50-60 de albine.

Albine zapada

Am reusit sa imprastii niste iarba uscata prin fata stupilor, asa ca de-acum astept o zi mai calduroasa fara teama ca mai pierd albine din cauza zapezii. Oricum, in cateva zile zapada va fi doar o amintire.

Deszapezirea in stupina

Am ajuns si eu, intr-un final, la stupina pentru a face ceva cu zapada care ne-a fericit in ultimul timp. Nu am constatat probleme cauzate de viscol, asupra stupilor insa toate celelalte gauri pe unde a putut intra zapada, sunt pline… Podul casei, garajului, mazii, tot, tot, tot e plin de zapada.

Am facut doar alei de acces, nu am reusit sa curat zapada din fata stupilor. Va trebui ulterior sa imprastii niste paie pe care le-am oprit din toamna special pentru asta. Sper ca pana o fac sa nu vina o zi calduroasa in care sa iasa albinele la zbor si sa pierd din ele in zapada.
Din ce am observat nici pitigoii nu au mai facut anul acesta pagube, ca in anii trecuti.

Din pacate, am gasit un stup in care a intrat un soarece si a facut ceva deranj. Am ridicat folia si am scos 2 rame care ramasesera fara albina, insa a fost prea frig si nu am vrut sa aplific raul asa ca am hotarat sa astept o zi mai calduroasa pentru a rezolva problema. Sper sa o pot face cat mai curand.

Plante melifere. Corn si amorfa.

Mergand la stupina si neavand foarte multa treaba la albine, deci avand timp disponibil, am dat o raita si prin jur, o scurta recunoastere in teren.

Am promis unui coleg apicultor ca ii trimit niste puieti de amorpha fruticosa, petru a-i planta in jurul stupinei sale si azi mi-am facut timp pentru acest lucru.
Colegul insa(sau poate eu) e purtator de ceva ghinion, pentru ca nu am apucat sa infig de cateva ori cazmaua ca s-a frant in doua. Vorbesc de o cazma din aceea rabatabila pe care o am de e vremea cand inca mai eram pescar si o folosem la cautarea “nadei naturale”… rame adica. Am reusit sa-i vin de hac.
cazma
Odata rup instrumentul de lucru am reusit sa gasesc cativa puieti mai mici si inradacinati mai la suprafata. Nu e ce mi-am dorit, sper insa sa ii fie utili colegului. Mai compensez cu niste seminte…

Am verificat si stadiul in care sunt copacii si am invitat la o sedinta foto un corn ale carei flori, de fapt ai carui boboci, stau sa plezneasca.
Mesajul e clar, primavara nu e foarte departe.
Corn
Doar sa nu ne faca baba iarna o surpriza neplacuta, ma cam astept, si sa-si scuture vreun cojoc mai aprig prin “femartie” asa… Prea cald pentru vremea asta…

Control iernare 10 ianuarie 2014

Rosatura de ceara

Azi, pentru ca nu o mai facusem de mult timp, am dat o fuga la stupina. Cu albinele nu am consumat timp, doar am constatat ca iernarea este in regula prin verificarea subarului si am ridicat capacul la doi stupi, unde am avut impresia ca ar fi fost un consum mai mare. Ierneaza excelent, este concluzia, insa astept primavara sa vad daca e o concluzie corecta.

In rest am mai aranjat ceva treburi ramase in stand by de anul trecut.

Am transvazat(adica mutat de pe drojdii) si niste vin alb pe care din pacate nu am apucat sa-l gust. La culoare arata fain insa trebuie sa ajung acasa si odata masina parcata pot constata si restul.

Captura de viespi

Saptamana trecuta mi-am facut timp pentru o actiune pe care o tot amanam. Am golit capcanele de viespi si am inlocuit siropul atractant. S-a strans o captura semnificativa de viespi, gargauni, molii si alti daunatori.
Uitandu-ma la gramada de insecte, cateva kilograme, ma intrebam ce pagube pot face acestea neobservate fiind…

viespi1

Spre deosebire de anul trecut, cand am avut in capcane maxim 2-3 gargauni, anul acesta am prins foarte multi. La fel si viespile, mult mai multe decat anul trecut.

Acum capcanele sunt plasate din nou la locul lor, sper sa mai usureze din presiunea creata de viespi asupra albinelor, cu atat mai mult in perioadele mai reci in care albina nu mai paraseste stupul dar viespile circula bine merci.

Rapita de toamna, cules de toamna.

rapita1

Ieri, in drum catre stupina, am surprins albinele(alaturi de alti polenizatori) la un cules de rapita. Nici nu stiu cum sa-i zic, un cules timpuriu, sau un cules tardiv de toamna? 🙂
Pe o portiune de 15-20 mp dintr-un lan, rapita era inflorita si plina de albine. Am incercat cateva instantanee, dar nu foarte reusite din cauza vantului puternic, insa se poate vedea mai bine in filmul atasat.

Am prins si cateva tufe de maces cu fructele mature, asta pentru carcotasi 🙂