Zbor de curatire. A fi, sau a nu fi.

Maine mi-am propus sa ajung in stupina. Din doua motive. Trebuie sa duc un transport de rame, pe care le am de sambata in masina si cel de-al doilea motiv, pentru ca sper sa prind maine un zbor de curatire(pentru cei fara legatura cu apicultura va explic altadata ce inseamna asta).

Tot astept nerabdator de cateva zile, iar nerabdarea creste pe masura ce ANMH se joaca bezmetic cu nervii mei. Numai azi au schimbat “previziunile”, pentru localitatea in care am stupii, de 4 ori. De dimineata prevedeau 7 grade, mai pe la pranz 6, mai tarziu din nou 7, pentru ca la ora asta sa afiseze iar 6 grade.

Dar eu sper in continuare sa nu fac drumul doar pentru rame…


Poza nu atasez acestei postari. Nu cred ca v-ar face placere sa pun una cu un zbor de curatire 🙂
Daca ma razgandesc atasez mai tarziu una cu rame, sa nu ziceti ca sunt baiat rau.

Vizita in stupina. Verificarea iernarii, prin ascultarea cuibului.

Azi am fost din nou la stupina. Mi l-am luat pe Voiculescul meu personal la subrat si am mers sa verific cum ierneaza stupii. Desi ii ascultasem inainte de sarbatori, putin ingrijorat de ce se scrie pe forum si tinand cont si ca in urma cu o saptamana si ceva am facut o mutare a stupilor, asezandu-i intr-o noua configuratie, am zis sa ma asigur ca totul e in regula.

Cu cateva exceptii, “Voiculescu” spune ca totul e ok.

Stetoscop
(Foto: arhiva personala | Voiculescu. Stetoscopul meu care asculta si sopteste tot la ureche)

Exceptiile?
Cel mai probabil unul a ramas fara regina sau a fost deranjat de ceva, va trebui sa verific situatia lui cu prima ocazie cand vremea imi va permite.

La alti sase mi s-a parut ca nu raspund prea sanatos la ciocanitul in cutie si ridicand capacul am observat si ceva albine deasupra, pe rame. Asa ca le-am pus preventiv cate o turta, desi apoi, pe drumul spre casa, am concluzionat ca m-am cam grabit.

La unul din acestia sase insa am constatat un lucru extrem de neplacut. Nu imi dau seama din ce cauza a facut foarte tare condens, undeva in coltul din dreapta care s-a transformat in gheata. Ramele destul de urate pe o portiune unde au inceput sa faca mucegai. Am verificat si parea ca stupul e bine inchis, folia inchidea bine, insa am mai aranjat putin si nu am ce sa fac decat sa astept o zi in care sa pot interveni.

Controlul iernarii

Iarna, coloniile de albine trebuie cat mai putin deranjate. Chiar si verificarile noastre, ale apicultorilor, atunci cand vrem sa ne asiguram ca ierneaza in conditii optime si ca totul este in regula, trebuie facute cu un deranj minim. Orice deranj, cat de mic, inseamna o agitatie inutila si daunatoare a cuibului de iernare.
Ca sa facem totusi observatiile necesare, pentru ca nici de izbeliste nu le putem lasa, avem doua posibilitati la indemana.

Ascultarea. Se face cu un stetoscop pozitionat la urdinis sau pe peretele lateral pe care este pozitionat cuibul(eu incerc astfel sa ghicesc si pozitia ghemului pe orizontala)
In lipsa stetoscopului se poate folosi un furtun subtire care sa poata fi introdus pe urdinis.
Daca si furtunul ne lipseste ascultarea se poate face lipind urechea de peretele stupului si ciocanind scurt in perete.

In functie de zgomotul pe care il scot albinele ne putem da seama de conditiile in care decurge iernarea.

– Zumzet slab, un fosnet abia auzit – posibil lipsa hranei
– Zumzet puternic, prelung, agitat – posibil lipsa regina sau un deranj extern al coloniei. Eventual un deranj cauzat de un soarece in interiorul stupului.
– Zumzet puternic vioi care inceteaza in cateva secunde – stare buna a coloniei

Verificarea consumului de hrana. In afara de ascultarea cuibului, o imagine a procesului de iernare ne putem face, in cazul stupilor cu soclu antivarroa, studiind subarul care pastreaza urmele de rosatura creata de cuib.

Rosatura

Mai sus, un subar care ne arata ca familia stransa pe 8 rame(7 intervale de albina) ierneaza corect. Fagurii de miere sunt consumati in prima treime din fata a ramelor, cu rosatura de granulatie fina.

Repozitionare stupi

Cred ca am mai scris ca intentionez sa reasez stupii pentru o mai buna iernare si pentru a-i avea dispusi intr-o anumita configuratie in primavara care sa imi permita alte mutari, in vederea intaririi unor familii in vederea culesului la salcam.
Suportul va fi din barne patrate de lemn, de 8 cm, sprijinite pe boltari din beton, la o inaltime de 50 cm. fata de sol.

Ei bine, marti(ieri) am reusit sa dau o fuga la stupina, cu intentia ca in doua zile sa pregatesc terenul in vederea mutarii. Nu am reusit decat sa creez o si mai mare dezordine pe vatra, noroc ca nu prea mai am ce cauta printre stupi in perioada asta. Am reusit sa cumpar boltari din beton, pe care sa asez grinzile din lemn ca suport. Apoi i-am imprastiat pe pozitie urmand sa trec apoi la partea de fixare.

suport

Nu am mai reusit insa, cu o singura exceptie, din cauza de “fulguial”a si apoi de ninsoare serioasa. Undeva pe la ora 17:00 ninsoarea, la inceput usoara, a luat forme amenintatoare asa ca am sters-o englezeste. Trebuia sa trec si pe la Mishu asa ca speriat de viscolul destul de serios am lasat totul balta. Dealfel foarte bine am facut pentru ca imediat ce am ajuns in Bucuresti, se anunta un blocaj pe autostrada din cauza unor camioane puse de-a curmezisul.

La ora cand scriu, zapada e serios asternuta si ma intreb cand se va topi pentru a-mi permite sa continui. Oare pana in primavara voi reusi?

Azi am pierdut un roi

Azi(adica ieri) am pierdut un roi destul de mare. Dimineata(ma rog… pe la pranz) cand am ajuns in stupina, ca de fiecare data, am aruncat o privire prin stupina, tocmai pentru a observa o eventuala roire, sau alta situatie nelalocul ei. Toate pareau in ordine, insa se pare ca inca nu am ochiul bine format. La nici o ora, vecina mea “Tanti Lucica” striga la mine:
“- … Vezi ca ai un roi la mine-n dud, ia uite-l ce mare e
Cand ajung in stupina sunt izbit de zgomotul pe care roiul in formare il facea deasupra stupilor, cumva deasupra unui dud al vecinei. Albine, puzderie. Nu a fost insa sa fie. Dupa ce s-au agitat putin pe deasupra au intins-o hotarat catre padure. Le-am urmarit vreo 200 de metri, insa in zadar. Se pare ca zborul lor e mai rapid decat alergatul meu. De… ele zboara in linie dreapta 🙂

Maine o iau la picior prin padure, poate, poate dau de ele. Nu imi fac insa sperante prea mari.

O poza nu am sa va ofer. Alergatul sotiei mele dupa camera foto, s-a dovedit chiar mai incet decat alergatul meu dupa roi 🙂

Asta sa ne fie paguba!

Control de primavara

Azi, 19 martie 2012, am avut parte de o vreme foarte frumoasa, cu 21 de grade celsius la umbra.

temperatura umbra, Salcie, 19 martie 2012

Am profitat de asta si am facut controlul de primavara la o parte din stupi. La o parte, pentru ca doar atat am reusit, chiar daca speram sa termin cu toti. Nu-i nimic, mai este si maine o zi.

Sunt foarte bucuros pentru ca dupa o iarna grea cum a fost aceasta nu am pierdut nicio familie de albine. Cam aveam inima stransa in aceasta privinta dupa ce foarte multi apicultori, din diverse colturi ale tarii si cu multa experienta, anuntau pierderi serioase in randul coloniilor.
La fiecare vizita vazand starea buna a familiilor imi inhibam bucuria cu gandul ca iarna inca nu a trecut. Ei bine… de data asta pot rasufla usurat si imi pot manifesta bucuria ca am trecut peste aceasta iarna cu pierderi 0. Spun pierderi zero, gandindu-ma la mortalitate.
Voi proceda insa la cateva unificari din diverse motive, pe care vi le voi impartasi pe parcurs.

Asa… ce am constatat azi… In primul rand, la vederea albinelor am simtit ce spuneam mai sus. Ca iarna s-a dus. Si am rasuflat usurat. Albinele au avut azi un zbor intens si un cules puternic de polen.

Polen, 19 martie 2012

Sper ca vremea frumoasa sa continuie si zilele urmatoare pentru a oferi albinelor polenul necesar cresterii puietului.

Deocamdata atat. Daca sunteti cuminti va mai povestesc ce am mai facut azi prin stupina.

Vizita in stupina! 16 Feb 2012. Update.

Scurt. Ca nu e timp.

Am fost si mi-a placut ce am gasit. Mai putin trei familii pe care cel mai probabil va trebui sa le unific. Toate(probabil) fara regine. Spun “probabil” pentru ca din lipsa de timp nu am facut verificarea foarte atent. Am mers cu gandul de a da turtele pentru stimulare si am vrut sa termin neaparat pana seara.
Luni mi-am programat ziua pentru control asa ca voi sti sigur ce este cu cele 3 familii care nu aveau puiet. De fapt doar doua dintre ele, pentru ca una avea. Berechet. Doar ca de trantore…

Deci luni avem treaba!

Vizita in stupina! 16 Feb 2012

Urme de pitigoi

Maine 16 februarie 2012 – maxim 10 grade|minim 1 grad, spune sigur pe sine meteorologul meu personal.

Pauza!

Inainte sa intrebi tu, iti spun eu care e treaba cu meteorologul personal: Dupa cum stii, apicultura nu aduce venituri consistente, suficiente pentru “medic personal”, “avocat personal”, “bancher personal”, “secretara personala”, sau alte cele. Asa ca, pentru a fi in trend, mi-am tras si eu un “personal”. Adica un meteorolog personal(fa un click sa-l cunosti personal, daca inca nu-l stii 🙂 )

Play!

Cum spuneam, Frogy-meteorologul meu personal, zice ca maine va fi cald. Numai bine de bagat mana printre rame. Asa ca dis de dimineata, pe la pranz, asa cum sta bine apicultorului harnic purced spre stupina sa ma rasfat putin. Nu iti ascund ca sunt tare nerabdator. Iarna asta reprezinta pentru mine un mare hop pe care sper sa il trec cu brio. La ultima vizita albinele mele o duceau excelent. Nu am avut nicio pierdere de colonii in aceasta iarna si ma rog ca maine sa constat ca lucrurile stau inca la fel.

Inainte sa intrebi ce fac totusi la ele, iti spun tot eu. Merg sa le dau niste turte de miere cu protofil, pentru ca pana acum nu le-am pus protofil. Maine va trebui sa decid si daca mai este cazul sa le dau ceva supliment pentru polen. Sper sa nu fie cazul si sa le vad cu piciorusele incarcate cu polen natur, made by baza melifera a stupinei lui MyBees. As fi tare fericit sa constat ca va trebui sa incep stimularea de primavara..

Hai ca te las. Te tin la curent dupa ce ma intorc, imediat ce imi va veni cheful de scris.

Pastrarea fagurilor peste iarna

Azi am lucrat din nou in stupina. Am dat o fuga dupa amiaza pentru cateva ore si am reusit doar sa depozitez fagurii si ramele cu rezerve. Ce zboara timpul, mai ales cand ziua e atat de mica…

Ramele cu rezerve le-am depozitat in interior, iti vorbesc mai tarziu despre asta.

Fagurii goi i-am depozitat la exterior, si ca sa ma asigura ca nu vor fi atacati de molia cerii(gaselnita) am ars cate un fitil de sulf.

Fagurii sunt depozitati afara, in aer liber, in caturi suprapuse. Foarte bine inchise pentru a face o fumigatie eficienta. In partea de sus, un cat ramane gol pentru ca aici va arde fitilul de sulf. Deasupra acestuia, podisorul sita si folie pentru o izolatie perfecta si apoi capacul. Este important sa retii ca fitilul se aprinde in partea de sus pentru ca fumul este “mai greu” si “cade” peste rame, de sus in jos. Arde la o temperatura ridicata de aceea trebuie sa ai grija sa aprinzi fitilul pe o bucata de metal, ceramica, etc. Ca sa intelegi mai bine, iti pun mai jos o poza.

Aici, in aceste caturi sunt depozitate ramele cu faguri crescuti.

depozitare rame

Asa arata fitilul arzand. “Suportul” este o bucata de tigla din lut ars si o plasa de sarma pentru a favoriza arderea in siguranta.

arderea fitilului de sulf