(Foto: “Seminte libere” | Arhiva personala)

Nu am mai scris de atat de mult timp, incat imi e si rusine sa incep…

O fac pentru ca am dat de un articol in care m-am regasit foarte mult si vreau sa scriu despre asta acum cat timp e “la cald”.
Trecand peste comentariile pline de avant muncitoresc, atat ale autorului cat si ale cititorilor sai, eu sunt in totalitate de acord cu cele spuse de autor, pentru ca am trait lucrurile astea pe “pielea mea”.

Despre ce este vorba:

Noi, in familia noastra, consumam rareori legume din comertul modern, insa se mai intampla. Avem o lada frigorifica de 200 litri, special pentru asta, in care pastram congelate peste iarna, legume, fructe de padure, porumb pentru fiert, peste, carne de pasare crescuta la curte, etc. Insa pentru o salata de exemplu, tot mai trebuie sa te mai dedai la o rosie de supermarket, nu ai cum sa eviti in totalitate.
Pana in urma cu doi ani, proviziile noastre “eco” proveneau din micile gradini ale parintilor nostri si de la satenii din satul natal al sotiei mele, care sunt preponderent legumicultori. O comunitate de sarbi/bulgari, nici ei nu stiu foarte sigur, care cu asta se ocupa. Cultiva legume pe care le comercializeaza prin piete, mai nou prin intermediari, ca e mai comod…

Intr-o zi, stateam de vorba cu un asemenea vecin de-al soacrei mele care isi facea de lucru prin gradina. Stropea cu un maclavais, pe niste gogosari si nu prea intelegeam de ce… Zic eu:

– Nea Nelule, dar de ce ii mai stropesti pe astia, ca vad ca e ardeiul mare. Ce daunatori au?
– A… nu de daunatori dar ii stropesc sa se coaca mai repede… si se apuca sa imi explice ce produs minune e ala, ca le ajuta sa se coaca mai repede, ca sunt mai frumoase si mai sanatoase… dar e cam scump, dar daca nu le dai nu prea faci nimic…

In timp ce imi explica toate astea, foarte incantat de noile tehnologii pe care le aplica el, i se termina maclavaisul ala si se apuca sa mai faca unul intr-o galeata. citeste pe eticheta pune cateva picturi in galeata si apoi, dupa o scurta ezitare, zdrang! mai pune cateva picaturi, privind chioras catre eticheta…

– Hai ca n-o fi foc, se coace mai repede, ce dracu poate sa le faca!

Am ramas blocat, “ca curca la termometru”, mi-am amintit brusc ca aveam un telefon de dat si am inchis discutia cu vecinul nostru. Parasind gradina, in drum spre casa calculam in gand cam cate legume proaspete si bio consumase copilul meu de “la tara”, primite de la vecini de buna credinta dar inconstienti.
Incepand din acea clipa, daca as avea de ales intre legumele de la taranii din piata si cele dintr-un supermarket, provenite de la o ferma mare de peste hotare, as alege fara sa clipesc pe cele de import. Am macar siguranta ca acestea, cel putin din ratiuni economice, nu contin mai multe substante nocive decat este necesar pentru a le face “fata comerciala”.

De atunci consumam strict din gradinile parintilor nostri, de fapt doar mamelor noastre si pentru ca le e din ce in ce mai greu sa intretina o mica gradina, incepad din aceasta primavara ma voi transforma si intr-un mic gradinar.

Pornit pe acest drum, facandu-mi planurile de viitor am dat de o mica comunitate de oameni extraordinari(aici sau aici) care ma fac sa fiu convins ca oricat de multi oameni inconstienti sau rauintentionati traiesc printre noi, vor exista tot timpul si oameni adevarati, oameni care te fac sa te mandresti ca te numesti om.

Deocamdata aceasta comunitate m-a ajutat, acum cateva saptamani, sa imi procur cateva seminte pe a caror provenienta sa pot fi cat de cat sigur. Peste putin timp, va avea loc o noua intalnire a acestor oameni, in Bucuresti, unde poti sa mergi pur si simplu si sa primesti in dar cateva seminte. Daca la randul tau poti darui ceva, foarte bine, daca nu, la fel de bine. Si asta pentru ca semintele sunt libere, dupa cum spune Adina Moise, initiatoarea proiectului “Seminte libere”, unul dintre cele mai minunate proiecte pe care le-am intalnit.